miercuri, 18 februarie 2015

Multumesc din inima partidului!



În clasa a VI-a sau a VII-a a şcolii generale, am ridicat două degete în ora de dirigenţie, m-am ridicat în picioare, şi – încurajat de apelurile la sinceritate şi buna colegialitate ale tovarăşei  diriginte – am spus că eu, unul, m-am săturat de continua repetare şi prelucrare la orele de dirigenţie a directivelor şi hotărârilor Partidului Comunist Român.  Că a le spune odată, mai înţeleg. A le spune de doua ori, înţeleg şi asta. Dar a face din fiecare oră de dirigenţie un prilej de dezbatere a mereu aceloraşi şi aceloraşi idei, a aceloraşi teme,cu aproape aceleaşi cuvinte, mi se pare nu numai plictisitor şi lipsit de sens, ci şi greu de suportat.  Cum interventia mea urma unui apel onest al tovarăşei diriginte de a discuta sincer problemele care ne preocupă, ea nu a fost urmată de nicio admonestare. Cel mult, de un comentariu privind importanţa şi rolul Partidului în viaţa fericită pe care o ducem noi, tineretul României, şi toţi membrii societăţii, în general. Aceasta a fost urmarea în clasă. În afara clasei, în zilele următoare, tovarăşa dirigintă l-a chemat pe tata la şcoală, şi i-a atras atenţia, cu discreţia cuvenită, că nu este bine nici pentru mine, nici pentru el, părintele meu, secretar de partid, nici pentru mama, membru de partid, nici pentru întreaga noastră familie, ca eu să am o atitudine şi un discurs contrare liniei politice a Partidului. Vă daţi seama, a continuat tovarăşa dirigintă, lumea s-ar întreba ce se discută la dumneavoastră în casă, dacă fiul dv.  are asemenea idei. Toate acestea aveam să le aflu de la tata şi de la mama, care mi-au repetat cuvintele tovarăşei diriginte, şi mi-au atras atenţia sa fiu mai rezervat, sau rezervat de-a binelea, pentru a nu da apă la moară unor comentarii, sau mai mult decât atât, unor fapte cu consecinţe negative asupra mea, şi a familiei mele.
Urmarea a fost că am început să privesc cu mai multă reţinere apelurile la sinceritate, şi bună colegialitate, ale tovarăşei diriginte, şi ale tuturor oamenilor, în general. Adică, în ciuda a ceea ce gândeam cu adevărat, gânduri sincere şi idealiste, poate, primul nivel de cenzură mi l-am impus eu însumi. Pentru a mă proteja pe mine? Nu cred. Eram destul de tânăr ca să nu mă intereseze prea mult persoana mea. În fond, veneam la şcoală pentru a face perfomanţă la învăţătură. Dar tatăl meu  şi mama mea nu îmi erau indiferenţi. Nu puteam să îmi permit luxul de a fi sincer, lovind în profesia lor, în cariera lor, în familia mea.
În clasa a VIII-A a şcolii generale, s-a desfăşurat o etapă a concursului naţional de istorie “Drum de glorii” la care participa şi şcoala mea. Concursul era televizat. Participau echipaje din câte două şcoli. Prezentatorul  le punea întrebări. Concurenţii, aşezati la două mese mari, se consultau. Dădeau raspunsul. Răspunsul era validat, sau nu, de juriu. Formaţia care avea cele mai multe răspunsuri corecte câştiga concursul. Prezentatorul emisiunii era cunoscutul actor Iurie Darie. Pe lângă concursul propriu-zis, fiecare şcoală prezenta şi un moment artistic, care se puncta separat. Făceam parte din echipajul şcolii mele pentru că eram un elev bun. Dar şi pentru faptul că eu compusesem, special pentru acest concurs, versurile montajului literar artistic al şcolii mele. Sincer să fiu, eram mândru de aceste versuri, care au fost foarte apreciate de întregul corp profesoral. Exista însă şi un amănunt legat de aceste versuri: toate vorbeau despre ţară. Despre bogăţiile ei. Despre frumuseţea ei. Despre oamenii ei harnici şi buni. Despre munca lor, depusă cu atâtea sacrificii, din dragoste pentru noi. Copiii lor.  “Scrie ceva despre Partid”, mi-a spus, la prima audiţie, tovarăşa dirigintă.  Nu am scris despre Partid niciun rând. Nu puteam. Pur şi simplu nu puteam. “Scrie ceva despre Partid”, m-a rugat a doua oară tovarăşa dirigintă. Dar nu puteam. Nu aveam inspiraţie. “Scrie ceva despre Partid”, m-a implorat tovarăşa dirigintă. “El a făcut şi face  posibilă viaţa aceasta lipsită de griji pe care o ducem, şi o duceţi”, mi-a spus tovarăşa dirigintă. Dar eu nu am scris niciun rând. Ce legătură avea  Partidul cu viaţa noastră? Ea s-ar fi desfăşurat, oricum, tot aşa, cu sau fără Partid. Şi nu am scris nimic.
Astăzi, am 50 de ani. Partidul Comunist Român, care m-a ţinut gratuit pe băncile şcolii, care mi-a asigurat liniştea familiei, oferind locuri de muncă părinţilor mei, concedii în fiecare an la munte şi la mare, care a electrificat, ridicat şcoli, spitale, biblioteci, săli de sport, care m-a ţinut în tabere sportive sau şcolare ani de zile, care m-a premiat cu diplome şi cărţi, nu şi cu bani, la concursuri judeţene sau naţionale, care mi-a plătit medicamentele întregii familii, cărţile şcolare, manulele, profesorii, medicii, care mi-a ridicat casa, şi chiar fabrica în care lucrez şi acum, care a trasat, cât a avut, cât s-a priceput,  viitorul asfaltat, electrificat, cu salariul zilei de mâine asigurat pe următorii 10, 20, 30 de ani, adică exact pe perioada  pe care se estimau acele directive şi programe, în limba de lemn, care se repetau obsesiv la orele de dirigenţie – acel Partid, nu mai există. În locul lui, au rămas criza, foamea, şomajul, frigul, grijile enorme, furtul resurselor ţării din afara, şi dinăuntrul ei, coplata în sistemul sanitar, coplata în învăţământ, coplata din venitul inexistent,  hoţia, corupţia, mizeria, suicidul şi euthanasia, ca program social, pentru 50 % din populaţia României. Şi a rămas  TOTUL , pentru 20% din populaţie.
Este târziu să mulţumesc Partidului. Şi totuşi, o fac. Mulţumesc din inimă Partidului Comunist Român. Trebuia să îmi explice altfel alternativa de a trăi. Nu  a făcut-o. Nu mi-a pus în mâini POLEMICI CORDIALE? de George Călinescu. Ca să vad Dinu Păturicii de astăzi sigilindu-şi în palatele de pe Victoriei seifurile cu milioane de dolari, în timp ce, cârpit, profesorul elevilor tuturor meseriilor şi profesiilor îşi numără măruntişul salariului ca să îşi bea iaurtul zilnic, vis a vis.     Au existat şi lipsuri, tovarăşi. Dar nu se compară cu lipsa de suflete a bogaţilor din lumea de azi.
Este târziu să mulţumesc Partidului Comunist Român. Dar o fac acum. Îmi fac autocritica. Îmi pare rău, tovarăşi. Mulţumesc din suflet Partidului Comunist Român, sincer, şi cu o lacrimă de lemn, înnodată în gât.
Liviu Florian Jianu

luni, 16 februarie 2015

Prezentarea localitatii

Suprafata: 2505 ha
Intravilan: 551 ha
Extravilan: 1953 ha
Populatie: 3514
Gospodarii: 1456
Nr. locuinte: 1512
Nr. gradinite: 5
Nr. scoli: 4
Asezarea geografica:
Localitatea se află situată în partea central-estică a judeţului Vâlcea
În zona Subcarpaţilor, de-a lungul pârâului Sărat
Activitati specifice zonei:
Extracţie sare
Tuf vulcanic
Nisip argilos şi nămol sapropelic
Pomicultură
Zootehnie
Silvicultură
Activitati economice principale:
Extracţie sare: soluţie şi uscată
Extracţie şi prelucrare tuf vulcanic
Turism balnear
Pomicultură
Creşterea animalelor
Mică industrie
Obiective turistice:
Salina
Lacul Doamnei
Situri arheoligice dacice şi romane
Drumul sării
Evantaiul
Fagul Miului
Cula Domnească
9 lăcaşuri de cult
Muzeu
Evenimente locale:
Ziua localităţii "Buridava"
Ziua minerului
Facilitati oferite investitorilor:
Acces rutier DJ 650 Ocnele Mari-Buneşti
Acces DN 67
Cale ferată
Telefonie digitală
Cablu TV, internet
Cadru natural pentru investiţii balnear-turistice
Reţea gaze naturale
Proiecte de investitii:
Alimentare cu apă şi canalizare
Alimentare gaze naturale
Modernizare şcoli
Modernizare drumuri
Bază tratament balnear
Lucrări protecţia mediului